România, între „patriotism” și „naționalism”

România, între „patriotism și „naționalism
Publicat: 02/05/2019, 21:37

Unii par de-a dreptul bulversați: „Cum să organizezi o astfel de manifestare în paralel cu Summit-ul șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană – de la Sibiu -, unde se va discută despre viitorul Europei?!”.

Ca să vezi…

Ba, eu cred că ar trebui organizate, peste tot, în țară, astfel de manifestări, și nu numai de către liderii PSD, ci de toți cei care înțeleg, deplin, apartenența lor la Europa, ca spirit/ca stare.

Întrucât, aici, nu e vorba de „festivisme” mărunte, ci de asumare a unui statut: cu toată inima și cu toată mintea ta de cetățean european, într-un context politic continental și internațional, din nefericire, mereu mai divizat și mai bulversat.

Afirmând și susținând, desigur, particularitățile culturii tale (în cel mai adevărat sens al noțiunii, și nu în sensul acelei „altfel de culturi”, strict autohtone, despre care bătea câmpii Viorica Dăncilă, în contextul căreia mulțumirea față de serviciul semenului, indiferent de domeniul în care funcționează, înseamnă o șpagă frugală sau, dimpotrivă, una cât se poate de consistentă).

„Pe 9 mai vrem să organizăm la Iași un festival pentru sărbătorirea Zilei Europei. (…) Am invitat absolut toți ieșenii, toți liderii naționali, parlamentarii și europarlamentarii. Vrem să sărbătorim Ziua Europei, așa cum se face în toată Europa, cu un concert, cu mai multe formații, vor veni și cei de la Cenaclul Flacăra, Columna”, a anunțat Maricel Popa, șeful pesediștilor ieșeni, președinte al CJ Iași.

O manifestare cât se poate de ok, câtă vreme ea se desfășoară în condițiile despre care vorbeam mai sus și nu ca o frondă, ca o delimitare, ca un răspuns, gen: „Voi, Iohannise, cu Europa, noi, pesediștii, cu țara, cu ai noștri!”. Întrucât, o astfel de abordare n-ar demonstra absolut nimic. Poate, cel mult, o dovadă a încremenirii într-un complex „provincial”.

România poate sta, din punct de vedere cultural, cu fruntea sus și fără rezerve în concertul european. Vocea ei poate răzbate, plin și profund, fără teamă de ridicol.

A, că decidenții politici n-ar trebui să uite că Uniunea Europeană, ca organizație/ca uniune politică și economică de state membre, nu ne-a „înglobat” cu forța în structurile sale, că nu ne-a adus, cu arcanul, la masa dezbaterilor, că, dorind să ajungem, în timp, la nivelul de dezvoltare a statelor avansate (economic, politic și social), ne-am asumat, de bună-voie, regula jocului, având acces, în consecință, inclusiv la un număr important de beneficii financiare, economice, de coeziune, asta e altceva. Și anume un gest firesc de respect reciproc.

Inclusiv respectul acela despre care vorbea, deunăzi, liderul PSD, Liviu Dragnea: „Așa cum v-am spus acum doi ani de zile să aveți încredere în mine și să aveți încredere în România, pentru că România a început să arate ce poate, la fel vă spun și acum să aveți încredere căRomânia merită mai mult respect și toți trebuie să înceapă să ne acorde acel respect și trebuie să începem să vorbim cu curaj despre patriotism”.

Întrucât, eu sper că despre acest fel de respect, normal și reciproc, vorbea și Dragnea: respectul care se câștigă prin demnitate, adevăr și corectitudine, nu acela pe care încerci să-l impui cu forța, cu fronda, cu aroganța unui patriotism rău înțeles.

Pentru că eu cred că Liviu Dragnea, atunci când a vorbit despre „patriotism” s-a referit la sentimentul acela de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în noi, în ceilalți, în toți, în decursul istoriei; la multitudinea inițiativelor și faptelor duse la bun-sfârșit de către liderii naționali, astfel încât nația, în întregul ei, să aibă de câștigat, să se facă, mereu, mai cunoscută și mai respectată, și, astfel, cei de azi să bine-merite recunoștința celor de mâine.

Să facă acea diferență clară între patriotismul de care vorbeam și naționalism, „ca ideologie a izolării și ațâțare a neîncrederii și a urii între diferite naționalități”.

Întrucât, eu cred că la ora aceasta a lumii/ a istoriei, românul, nația, țara, au, mult mai mult, nevoie de o apartenență fermă la Europa Unită, decât de o ruptură care le-ar putea arunca în haos.

P.S. Nu mi s-ar părea a fi un demers corect acela ca președintele Iohannis să nu invite premierul guvernului României la summit-ul de la Sibiu. Din niciun punct de vedere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
A dopat-o intenționat sau nu Mouratoglou pe Halep? Ce spune Simona
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Cine este atacatorul premierului Slovaciei, Robert Fico. Care a fost motivul atacului
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
×